Brioșe Cioco-Bum-Țum

Nu mă întrebați de unde e numele de Brioșe Cioco-Bum-Țum, a fost ideea la prima degustare.
Brioșele sut ispirație majoră din partea Sorinei de la MyBabyFoo. Îți mulțumim de masă Sorina. Rețeta originală, este cu brânză și zmeură. Eu astăzi am făcut varianta fără brânză, cu afine și fulgi de migdale.
Ingrediente:
- 150 gr făină tip 650
- 2 ouă
- 100 ml ulei (eu am folosit de nucă, presat la rece)
- 125 ml lapte (pentru copilașii cu intoleranță la lactoză, folosiți un lapte lactose free)
- 1/2 linguriță praf de copt BIO
- 30 gr pudră de roșcove
- 3 lg sirop curmale
- un pumn de afine
- fulgi de migdale (la nevoie se pot omite sau se pot înlocui cu semințe)
Cum am procedat:
- Mie îmi place să mă complic, și am bătut albușurile spumă
- Separat, am amestecat gălbenușul cu uleiul, siropul și laptele
- În amestecul de gălbenușuri, am integrat ulterior ușor, cu o spatulă făina, praful de copt și pudra de roșcove.
- Am pus aluatul peste albușuri și am amestecat încet, cu o spatulă, de jos în sus.
- Am aștezat aluatul în formele de brioșe (cam 3/4 din formă), am pus câteva boabe de afine în fiecare și am presărat deasupra fulgii de migdale.
- Au stat la cuptor, la 175 grade, căldură sus-jos, aproximativ 30 de minute, sau până trec testul scobitorii.
- După ce opriți cuptorul, lăsați tava în cuptor cu ușa puțin deschisă – se vor răci mai încet și se păstrează pufoase.
*Noi le mâncăm la mic dejun cu o salată de fructe.