Vafe cu fructe și iaurt
Pregătesc foarte des vafe pentru că sunt versatile, pot include în ele cam orice ingredient îmi doresc și fetele le pot mânca singurele. Astăzi am ales o variantă cu banană, nectarine, caju și iaurt.
Ingrediente:
- 1 banană
- 1/2 nectarină
- 10 buc caju
- 1 ou
- 1 pahar iaurt integral
- 5 linguri făină 650
- 1 linguriță mică praf de copt
Cum am procedat:
- Am tăiat nectarina cubulețe, am tăiat cajuul grosier la cuțit și am mărunțit banana cu o furculiță.
- Am amestecat toate ingredientele umede între ele și ulterior le-am adăugat și pe cele uscate. Am amestecat energic cu un tel. Am lăsat 5 min deoparte și ulterior am amestecat încă o dată.
- Am gătit în aparatul de vafe cu plăci ceramice conform indicațiilor luminoase.
Fetele le-au mâncat la mic dejun cu fructe proaspete și chefir.
