Jurnal de diversificare: prima săptămână (Bronți)

Dr. Martin-Hadmaș Roxana, nutriție pediatrică

Începutul diversificării este mereu emoționant și plăcut pentru mine, indiferent că este pentru copiii mei sau pentru pacienții mei cei mici. Modul în care ajung să cunosc un pui de om prin relația lui cu mâncarea este efectiv fascinant.

Prima săptămână de diversificare a Bronțoricii a fost uimitor: Bronți a fost deschisă să încerce, cu condiția să fie lăsată să exploreze singură. Așadar, am optat pentru o diversificare clasică (cu piureuri grosiere) pe care micuța îl mănâncă singură cu o linguriță preîncărcată. Curățenia este istorie în asocierea mesei, dar dacă ea e fericită și mâncată, mai contează?!

Toate legumele din planul acestei săptămâni au fost gătite la abur.

Ziua 1: morcov

Ziua 2: morcov + dovlecel

Ziua 3: dovlecel + cartof dulce

Ziua 4: morcov + spanac

Ziua 5: cartof dulce + ceapă

Ziua 6: dovlecel + sfeclă

Ziua 7: morcov + ceapă + gogoșar

Vă reamintesc că nu există o diversificare standard. Fiecare copil este unic și planul de diversificare se adaptează în funcție de dezvoltarea copilului, de tranzit, apetit, interes etc. Planul Bronțoricii este aici doar ca exemplu de abordare, nu ca îndrumare pentru puiuțul vostru.

Cu dragoste,

Mami și Bronți

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post Next Post