Clătite cu unt de nuci și fructe
				La clătite înainte!!!
Ingrediente pentru 20 de clătite mari:
- 600 g lapte (se poate utiliza și o băutură vegetală)
 - 20 g ulei
 - 3 ouă medii (180 g)
 - 230 g făină
 - Opțional: vanilie
 
Pentru servit:
- Unt de nuci – eu am folosit unt de nuci macadamia în care am pus bucăți de curmale deshidratate
 - Fructe proaspete – eu am ales piersici și cireșe negre
 
Cum am procedat:
- Am pus toate ingredientele în bolul blenderului și am amestecat bine bine.
 - Am prăjit fiecare clătită la foc mic, pe ambele părți – se desprind ușor de pe margini când sunt pregătite de întors.
 - Am uns fiecare clătită cu unt de nuci, am pus felii de piersică și am împăturit.
 
Noi am servit clătitele la mic dejun, alături de brânză cottage.
