Bruschete cu roșii

Dr. Martin-Hadmaș Roxana, nutriție pediatrică

Bruchetele sunt potrivite atât pentru mic dejun, cât și pentru cină. În plus, se pot prepara într-un număr mare de combinații. Ale mele de acum sunt cu roșii, busuioc și parmezan vegetal.

Ingrediente:

  • câteva felii de pâine (eu am folosit o franzelă cu maia de data aceasta dar se potrivesc și alte tipuri de pâine; de exemplu pregătesc frecvent din pâine de casă fără gluten)
  • 2-3 roșii tăiate bucățele
  • busuioc uscat (puneți cât vă doriți voi, eu folosesc destul de mult deoarece îmi place aroma de busuioc)
  • ulei vegetal presat la rece (eu am folosit de floarea soarelui) – câte 3-4 picături pentru fiecare feliuță de pâine
  • parmezan vegetal (eu am folosit unul cu fulgi de drojdie, caju și usturoi din comerț)

Cum am procedat:

  • am tăiat pâinea felii
  • am amestecat roșiile cu busuiocul și uleiul
  • am pus amestecul de roșii peste feliile de pâine și am presărat deasupra parmezan vegetal
  • am copt feliile la cuptor, la 175 grade, căldură sus-jos, cu ventilație, pentru 15 minute – le puteți lăsa mai mult sau mai puțin în funcție de cât de uscată doriți să fie pâinea
  • când am scos din cuptor am mai presărat puțin parmezan
  • noi le-am servit la mic dejun

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post Next Post