Trio de ciocolată fără ciocolată

Dr. Martin-Hadmaș Roxana, nutriție pediatrică

Știți desertul acela foarte păcătos, cu multă ciocolată în straturi, dulce și totuși delicios? Ei bine, noi avem varianta baby și vă spun eu, acest trio de „cociolată” este rapid rapid și foarte gustos.

Ingrediente necesare:

  • 1 banană mare, foarte coaptă
  • 1 avocado mediu
  • 1/2 linguriță suc de lămâie
  • 1 linguriță mică de miere (+1 an – se poate renunța la ea fără probleme)
  • 1-2 lingurițe pudră de roșcove

Cum am procedat:

  • am mărunțit fin cu ajutorul unei furculițe banana și avocado (deja ritualul îl știți: înainte de consum le spălăm riguros în apă cu bicarbonat de sodiu, le clătim sub jet de apă rece și ulterior le decojim)
  • peste piureul de fructe am adăugat sucul de lămâie și am amestecat energic
  • am împărțit compoziția în 3 părți egale
  • în primul bol am pus un vârf de cuțit de pudră de roșcove și am amestecat bine
  • în al doilea bol am pus 1/2 linguriță pudră de roșcove, iar în al treilea bol 1 linguriță pudră de roșcove. În funcție de gusturile voastre și ale piticilor, puteți folosi cantități mai mici sau mai mari de carob
  • când am avut totul pregătit, am așezat straturile într-un pahar și am decorat cu zmeură proaspătă

P.S.: combinația cu zmeură este delicioasă

♥ În varianta fără miere, preparatul este potrivit pentru un mic dejun de pitic mic (sub 12 luni)

♥ Pentru copilașii cu vârstă mai mare de 1 an, preparatul este potrivit pentru o gustărică delicioasă

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post Next Post