Să fiu sinceră, nu ele sunt grăbite, ci noi, dar sunt pastele acelea care pe mine mă scot din impas când trebuie să pun ceva rapid pe masă.
Fără ou și fără lactate
-
Continue Reading
Știm deja că nu e nimic complicat într-o rețetă de salată de fructe, dar mai știm și că un astfel de preparat poate să ne aducă mulți nutrienți de calitate.
-
Continue Reading
Novacul este un pește pe care l-am consumat prima dată în acest an, fiind mai familiarizată cu alte tipuri de pește, care, la noi în familie, se consumă frecvent.
-
Continue Reading
Quinoa este una dintre cele mai nutritive pseudocereale, iar în preparatul de astăzi este într-o combinație foarte gustoasă. Preparatul îi aparține lui Ana Maria.
-
Continue Reading
Ana Maria îi spune „budincă de chia tomnatică”. Eu îi spun „unul din cele mai nutritive preparate”.
-
Continue Reading
Astăzi am primit un super crap de captură, gata filetat și ne-am pus pe treabă. Mie îmi place peștele preparat simplu, deci nu ne complicăm prea tare.