Mâncare de legume cu pui rebel

Uneori avem la dispoziție carnea aceea de pui, curată, de casă, dar tare, ațoasă și frecvent refuzată de cei mici. Eu zic să ne amintim cu această ocazie de minunatul aparat care gătește lent, la temperaturi joase. Da da, vorbesc despre slow cooker.
Ingrediente:
- carne de pui (eu am folosit 1 pulpă de pui de țară, deci a fost rebel din cauza fierberii îndelungate)
- 1/2 morcov
- 1/2 dovlecel
- 1/4 ardei
- 1 cartof
- 100 ml suc de roșii
- câteva buchețele de conopidă
- 100 ml apă
- 1 lingură ulei (eu am folosit de nucă, presat la rece)
- 3 boabe de piper
- 2 frunze de dafin
- pătrunjel verde
- opțional: sare
Cum am procedat:
- am curățat carnea de toată grăsimea vizibilă și piele iar legumele (după curățare și tot procesul de spălare) le-am tăiat în formele dorite: morcovul rondele, ceapa solzișori, conopida în buchețele mici, dovlecelul, ardeiul și cartoful cubulețe
- am pus în aparat carnea de pui împreună cu apa, sucul de roșii, boabele de piper și frunzele de dafin pe high, timp de 5 ore
- după 2 ore am adăugat morcovul, iar după încă 1 oră (deci 3 ore de la pornire) am adăugat și restul legumelor
- când timpul a expirat, am stropit preparatul cu ulei și am presărat pătrunjel verde