Povestea unei super mame – II

Dr. Martin-Hadmaș Roxana, nutriție pediatrică

Draga mea prietenă virtuală, dragă mamă, sunt sigură că ai persoane pe care le urmărești pe platformele de socializare, care te inspiră și te ajută să gătești mai mult sau mai bine. Totuși, de câte ori te-ai simțit vinovată că tu nu ai timp de aranjat spectaculos mâncarea în farfurie? Sau de câte ori ai încercat o rețetă care a fost refuzată sau nu ți-a ieșit cum te așteptai? Ceea ce vrem noi să îți transmitem este că nici la noi nu este totul perfect! Cunoaștem refuzul alimentar, mâncarea folosită drept mască pentru păr, preparatul perfect folosit drept tapet pentru perete. Nu te mai lăsa păcălită de perfecțiunea din mediul online. Ești o super-mamă! ♥

În cele ce urmează povestim virtual cu Miha, omul din spatele măslinuțelor – o super-mamă, fix ca tine! Pe Miha o găsiți activă aici.

Bunăăă!

Sunt Miha, Mihaela Clarke. Mă “știți” probabil de pe grupul TinyNutriExpert. Sunt mămica lui Oliver, care are aproape 3 ani, si mămica lui Skyler, care are 9 luni.

1. Cum ți-ai imaginat pregătirea meselor în paralel pentru 2 copii de vârste diferite și cât de departe a fost față de realitate?

Realitatea a fost destul de asemănătoare cu ce mi-am imaginat eu, din fericire. Planul meu a fost întodeauna ca Skyler să aibă măcar un element din preparatele pentru Oliver, până când pot mânca amândoi același lucru.

2. Ce diferențe vezi/ai făcut între cele 2 diversificări?

Singurul lucru pe care l-am făcut diferit a fost să îndrept anumite greșeli pe care l-am făcut în prima diversificare:

  • Evit cât pot de mult combinația Calciu – Fier.
  • Lui Oliver i-am oferit cantități foarte mici de brânza cheddar înainte de un an, lui Sky nu o să îi dau, din cauza continutului ridicat de sare.
  • Lui Oliver i-am oferit pâine din comerț înainte de un an, pâine cu cel mai scăzut conținut de sare/felie, dar la fel, nu o să îi dau și lui Skyler.
  • Oliver a avut o perioadă foarte scurtă în care mânca și carne la cină, doar pentru că funcționa pentru familia noastră. Când mi-a explicat Roxana ce și cum, nu i-am mai dat.
  • După vârsta de un an, când am început să îi dau gustări, gustările erau prea consistente, tot Roxana mi-a explicat că fructele și lactatele sunt suficiente.

Acum, știind lucrurile acestea, o să le pun în practică cu Skyler.

3. Frecvent sunt prezentate planuri standard de diversificare. Se potrivește un plan standard pentru copiii tăi sau au preferințe diferite și necesită adaptare/modificări?

Oliver este la vârsta aia la care i se pare interesant să nu mai mănânce mare lucru, așa că un plan standard nu i s-ar potrivi. Sunt câteva fructe pe care el nu le mai mănâncă, dar sunt preferatele lui Skyler: kiwi, de exemplu. Linte, bulgur, quinoa… lui Oliver nu îi mai plac și Skyler le acceptă fără probleme.

4. Care au fost cele mai mari temeri de care te-ai lovit în cele 2 diversificări?

Alergiile și înecul. Au fost fricile mele cele mai mari, dar, din fericire, nu a fost cazul. Nici de alergii, nici de înec. Am avut gag, dar nu înec.

5. Care este cel mai dificil lucru de gestionat în hrănirea în paralel a celor 2 pitici?

Pregătirea la timp, în cazul meu. Și dezordinea care rămâne în spatele meu.

6. Cum reușești să gestionezi timpul astfel încât amândoi să aibă preparatele pregătite la timp? Ce ajutoare folosești pentru asta?

Pentru mine funcționează bine meniul săptămânal, îmi dă structură. Nu reușesc mereu să-l am și-atunci planific de seara ce mânâncă a doua zi și mă duc și la cumpărături, ca să fiu sigură că am tot ce îmi trebuie.
De cele mai multe ori pregătesc micul dejun de seara, ca dimineața să nu fiu presată de timp – mai ales în diminețile cu grădi.
Am un Ninja Foodie care mă ajută destul de mult și îi tot spun soțului meu că am nevoie de o mașină de spălat vase.

7. Sunt preparate pe care le gătești separat sau meniurile lor sunt comune?

Da, sunt zile în care trebuie să gătesc separat, din diverse motive: lui Oliver nu îi place ce am pregătit pentru Skyler, Oliver trebuie să mănânce carne și Skyler nu…

8. Cum reușești să adaptezi preparatele unuia pt celălalt?

De fiecare dată, preparatele lui Skyler trebuiesc adaptate. Renunț la sare și piper și îi adaug lui Oliver în farfurie.

9. Cum procedezi când ești pe fugă și mesele celor 2 pitici nu sunt pregătite? Ce te scoate din impas?

Din fericire pentru mine, cu Oliver mai pot face mici compromisuri și-atunci îi dau un sendviș cu cașcaval, de exemplu, la prânz și compensez cu pește la cină. Sau un ou fiert cu ceva legume crude, la prânz.
Pentru Skyler nu prea există alternative așa că prânzul ei este o prioritate.

10. Sunt momente în care te simți depășită de situație? Cum gestionezi aceste momente?

Da, sunt.
Cum le gestionez?! Cu puțin plâns. Plâns și terapie. 

11. În on-line totul pare lapte și miere, fotografii frumoase, copii hrăniți corect. Ce stă defapt în spatele acestei povești?

Presiune multă, muncă, timp mai mult alocat conceperii unui meniu care să acopere toate grupele alimentare și toate nevoile lor.
Zile în care Oliver se uită la farfurie și se ridică de la masă fără să guste măcar, zile în care trăiește doar cu aer.
Oliver are și o anemie pe care încerc s-o vindec de ceva timp, lucru care pune și mai multă presiune pe mine.
Skyler este încă în perioada în care înfulecă tot ce îi dau, e puțin mai ușor cu ea.

Nu mă înțelegeți greșit, îmi place foarte foarte mult ce fac; e unul dintre puținele lucruri care mă relaxează, dar este și muncă.

12. Cum gestionezi situațiile în care cei din jur nu înțeleg principiile voastre de alimentație sănătoasă?

Din fericire pentru mine, familia apropiată îmi înțelege alegerile.
In parc e altă discuție, în schimb.

A fost o situație în care Oliver se uita la o fetiță care mânca pufuleți și o doamnă, cu care mai schimbasem câteva cuvinte în trecut, s-a dus la fetița respectivă și a rugat-o să îi ea și lui. Am intervenit imediat, spunând că el nu mănâncă. 
Am învățat să refuz elegant, iar dacă primesc sfaturi greșite, corectez eu, dar de cele mai multe ori primesc replica “tu cu ce ai crescut/pe vremea ta cum era?” și atunci aleg să schimb subiectul.

13. Ce sfat le-ai da mămicilor care sunt în situația ta?

Relaxați-vă puțin! Acceptați tot ajutorul care vi se oferă și… nu puneți presiune pe voi.
Organizați lucruri când aveți timp: legume tocate pentru supe și tocănițe, pentru congelator; mic dejun pregătit de seara…
Ah, și luați o mașină de spălat vase, dacă nu aveți deja. 

14. Ce sfat ți-ar fi plăcut să primești înainte de a începe cele 2 diversificări?

Cred că mi-ar fi plăcut să-mi spună și mie cineva să mă relaxez puțin și să nu mai pun atât de multă presiune pe mine.î

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post Next Post